O vreme eram doi la masă
aduceam flori, număram ispitele
și le așezam vizitatorilor într-o ordine desăvârșită.

Fiecare culoare cădea într-un păcat de moarte
se răstogolea în cercuri să ne izbăvească.
Doar tu vedeai acolo
cum se pierde o luptă și soldații dezarmați toți
cum atârnă viața
într-o singură unghie care și-a lăsat trupul în spate
să sângereze numai pentru el
cum atârnă
vederea
într-o sclipire a ochiului care zbate
să rămână deschis și să cerceteze cerul când se apropie
și momentul izbirii.

Așa se face că rămâi cu toate poemele lumii
pe limbă.